Pozitii de alaptare: Cum se ataseaza corespunzator bebelusul la san?
„Totul va veni de la sine, vei vedea!" In realitate, se dovedeste ca nu este un lucru atat de usor sa-ti gasesti, impreuna cu bebelusul tau, o pozitie in care sa va simtiti amandoi confortabil. Exista cateva sfaturi pentru a va bucura amandoi de acest moment pretios!
Pentru a-ti alapta copilul nu ai nevoie decat de putine cunostinte „tehnice”. Pozitionarea corecta a bebelusului va imbunatati nu numai calitatea suptului si productia de lapte, ci si propria ta stare de confort, scapandu-te de neplacuta senzatie de durere de spate si sfarcuri. Si totusi, nu trebuie sa te ingrijorezi: aceasta experienta in care aveti amandoi de invatat este foarte simpla si dureaza doar cateva zile. Restul este o incantare!
In acest articol, iti explicam cum sa alaptezi corect si care sunt cateva dintre cele mai comode pozitii de alaptare la san.
Pozitii corecte de alaptare
Pozitia de leagan
Cea mai obisuita pozitie este asa-numita pozitie de „tinere ca si in leagan”. Pozitioneaza copilul cu fata catre tine si cu stomacul lipit de al tau. Daca ii oferi celui mic sanul stang, foloseste-te de antebratul stang si de mana stanga pentru a-i sprijini acestuia coloana si funduletul. Aseaza-ti cotul stang pe un rezemator de brat, o perna sau orice altceva care iti ofera un sprijin confortabil. Foloseste-te de mana dreapta pentru a sustine sanul stang si ghideaza-l spre gura bebelusului. Foloseste-te de antebratul stang pentru a sprijin unghiul capului copilului. Daca barbia bebelusului va atinge sanul, iar nasul se afla in linie cu sfarcul, misiunea a fost indeplinita cu succes!
Pozitia mingii de rugby
Pozitia de tip „sustinere ca pe o minge de rugby" se foloseste frecvent in primele luni de viata, in urma unor nasteri dificile sau pe timpul noptii. Pozitioneaza copilul langa tine la nivelul taliei, sprijina-l cu bratul (ca si cum ai tine o minge de rugby), sprijina capul copilului si gatul cu cealalta mana.
Pozitia culcat lateral
Pentru alaptarea corecta in pat (foarte util pe timpul noptii), aseaza-te culcat pe o parte, de data aceasta pozitionand copilului cu fata spre tine, de asemenea in pozitie culcat, cu gura la acelasi nivel cu sfarcul. Odata copilul asezat in siguranta, aceasta pozitie are beneficiul suplimentar ca iti lasa un brat liber!
Pozitia culcat sau intins pe spate
Aceasta pozitie este recomandata mamelor care alapteaza pentru prima data. Pentru a incerca pozitia intins pe spate sau culcat, intinde-te pe spate si sustine-ti gatul, umerii si bratele cu niste perne. Pozitioneaza-l pe cel mic cu burtica pe stomacul tau si lasa-l sa-ti caute sanul. Fa orice ajustari necesare.
Alte pozitii de alaptat sunt de asemenea posibile: cu picioarele unul peste altul si cu o perna pe genunchi, inclinat pe un sezlong sau intr-un fotoliu super confortabil.
Cu alte cuvinte, nu iti fa griji, vei deprinde tehnica in mod natural si pe masura ce o vei face, te vei folosi de orice pozitie pe care o vei considera mai confortabila.
Cum se ataseaza corect bebelusul la san?
Cand bebelusului ii este foame, isi va deschide gura larg si se va suci pe toate partile in cautarea sanului, ceea ce pentru unele mame poate fi destul de ingrijorator. Si totusi, nu ai niciun motiv de ingrijorare: alaptarea nu este dureroasa. Cum functioneaza?
- La inceputul procesului de hranire: gura larg deschisa a bebelusului se potriveste cu usurinta in jurul sfarcului si a unei parti din areola. Bebelusul isi infasoara limbuta sub sfarc. Daca bebelusului ii este greu sa prinda sfarcul, prinde sfarcul si areola pentru a forma un U si astfel va intra mai usor in gura bebelusului.
- In timpul procesului de hranire: bebelusul isi tuguie buza de jos si isi apasa nasul cu putere pe san. Vei observa o miscare regulata a maxilarului inferior al copilului, efectuata in mod alternant, pe masura ce suge, inghite si respira. Nu pare asa de rau, nu?
Cum procedezi cand vine vorba de alaptarea gemenilor?
Fie simultan, fie alternativ, nu exista reguli stricte. Tu alegi cea mai buna solutie pentru tine si pentru cei mici. Daca unuia dintre ei ii vine greu sa prinda sfarcul, sau daca doresti sa construiesti o relatie individuala cu fiecare dintre acestia, sa-i alaptezi separat pare a fi cea mai buna solutie. Hraneste mai intai bebelusul caruia ii este cel mai foame. Daca celalalt are mai multa rabdare si tinde sa il ia somnul cand il alaptezi, hraneste-l la urma.
Alaptarea simultana este foarte practica, deoarece economisesti timp si, desigur, daca ambilor bebelusi le este foame in acelasi timp. In acest caz, alege pozitia mingii de rugby, cu ambii bebelusi cu fata unul catre celelalt. Aici este nevoie de putin exercitiu, dar ar trebui sa se dovedeasca in scurt timp ca este o metoda foarte practica si eficienta!
Cum stii daca bebelusul tau primeste suficient lapte?
Se poate ca in ciuda motivatiei de care dai dovada, alaptarea corecta la san sa nu functioneze la fel de bine cum ti-ai fi dorit. Semnele care trag semnalul de alarma sunt:
- mai putin de 5 mese pe zi;
- schimbare dramatica a tiparului de hranire;
- inghitit rar sau neregulat;
- bebelusul plange tot timpul sau doarme majoritatea timpului.
Un semn care iti indica faptul ca procesul de hranire se desfasoara in mod normal este daca iti simti uterul ca se contracta si un sentiment de caldura la nivelul sanului oferit spre alaptare. Nu ai de ce sa te temi, suptul nu iti va produce nicio durere!
Sfaturi utile pentru o alaptare usoara
Poti alapta atunci cand stai in picioare, pe scaun sau in pozitie culcat. Lucrul cel mai important este sa te simti confortabil. Daca nu te afli intr-o pozitie adecvata sau daca trebuie sa iti indreptii gatul sau spatele, bebelusul tau va simti si poate fi tentat sa scurteze perioada de alaptare pentru a te elibera. Prin urmare, alege un loc unde sa te simti cel mai confortabil, in largul tau: un fotoliu confortabil, o canapea, un pat etc. Sa ai intotdeauna la indemana o perna mica sau o perna speciala pentru alaptat (care sa se potriveasca in jurul taliei), o patura, un telefon (ca sa nu trebuiasca sa te ridici in picioare) si o sticla de apa. Alaptarea iti face sete!
Fiecare femeie care alapteaza trece printr-un sentiment de liniste si calm la final. Bebelusul este linistit si impacat. Este ca si cum lumea s-ar opri in loc: un minunat moment de armonie si de legatura care face sa merite toata experienta de dinainte!
Articole similare