
Bolile copilariei: Varicela
Varicela, este una dintre “bolile copilariei” cunoscuta si ca varsat de vant. Este o boala infectioasa, foarte contagioasa, care apare mai des in sezonul rece. Cauza aparitiei este infectarea cu virusul varicelo-zosterian (VZV), unul dintre virusurile herpetice care in cazul adultilor provoaca afectiunea numita zona-zoster.
Raspandirea virusului varicelo-zosterian se realizeaza si prin contact direct cu persoana infectata (imbratisare), dar si pe cale aerogena (stranut). Perioada de incubatie a virusului variaza intre 10 – 21 de zile, iar o persoana infectata este contagioasa si poate transmite boala cu 1- 2 zile inainte de aparitia eruptiilor si pana cand acestea formeaza cruste. In cazul persoanelor care au fost vaccinate impotriva varicelei, eruptiile nu vor forma cruste, ramand la stadiul de vezicule.
Varicela se caracterizeaza prin: eruptii cutanate, mancarime, febra ridicata, oboseala si stare generala alterata.
Varicela in sarcina
Riscurile infectiei cu virusul varicelo-zosteriana sunt diferite in functie de evolutia sarcinii, riscurile cele mai mari fiind in ultimele 4 saptamani de sarcina.
Daca infectia cu virusul are loc in primele 28 de saptamani de sarcina, sunt sanse mici de infectarea a copilului sau de aparitie a unui avort.
Intre saptamana 28 si 36 de sarcina exista sanse ca virusul sa se afle in corpul copilului, dar nu vor aparea simptome, decat in primii ani de viata cand este posibil sa se activeze.
In ultimele 4 saptamani de sarcina, sansele ca fatul sa dezvolte boala sunt mari. Daca nasterea are loc in cel mult 7 zile dupa aparitia leziunilor tegumentare, este posibil ca a nou-nascutul sa dezvolte o forma severa a bolii.
Tratament varicela
Prima masura luata in cazul infectarii aeste izolarea persoanei infectate pentru a preveni raspandirea virusului.
In majoritatea cazurilor (cele care nu prezinta complicatii) tratamentul este unul simptomatic bazat pe administrarea antitermicelor pentru scaderea febrei, mixturi mentolate sau antihistaminice care amelioreaza senzatia de prurit.
In infectia cu virusul varicelo-zosteriana este interzisa administrarea antiinflamatoarelor copiilor, deoarece cresc semnificativ riscul de infectii ale tesuturilor moi, iar aspirina poate determina aparitia sindromului Reye.
Persoanele care sunt mai predispuse sa dezvolte complicatii sunt nou-nascutii, femeile insarcinate, persoanele in cazul carora febra dureaza mai mult de 4 zile si este mai mare de 39°C. Printre complicatiile severe ale varicelei se numara suprainfectarile t bacteriene ale pielii si tesuturilor moi la copii, infectiile cu streptococul A, pneumonia, encefalita sau deshidratarea.
Regim alimentar
Deoarece unul dintre simptomele care apar in varicela este lipsa poftei de mancare, este important ca in aceasta perioada alimentatia sa fie una echilibrata si sa includa fructe si legume. De asemenea, consumul de lichide este esential in contextul deshidratarii cauzate de febra ridicata. Uneori, eruptiile pot aparea la nivelul mucoasei bucale, iar asta va cauza disconfort, de aceea este recomandat ca alimentele sa fie preponderent pasate si reci.
Poate fi prevenita infectia cu varicela?
Cea mai sigura metoda pentru a preveni infectia a este vaccinarea. Aceasta nu garanteaza ca veti fi protejati complet de boala, insa persoanele vaccinate prezinta o simptomatologie mai usoara si astfel sunt evitate complicatiile. Vaccinul poate fi administrat incepand cu varsta de 9 luni.