Distribuie Articole
X
evolutia-comportamentului-alimentar-odata-cu-cresterea

Evolutia comportamentului alimentar odata cu cresterea

Daca in primele luni bebelusul este hranit exclusiv cu lapte, fie el matern, fie formula de lapte pentru copii de varsta mica, odata cu inceperea diversificarii, in fata copilului se deschide o lume plina de arome, texturi si gusturi diferite.

19.03.2019 - 17:05

Din acest moment se schimba si comportamentul alimentar al acestuia, care practic incepe sa consume alimente asemanatoare cu cele pe care le mananca adultii.

 

Cum evolueaza comportamentul alimentar al celui mic?

Apetitul sau nevoia de a manca

Daca in perioada alaptarii cere de mancare atunci cand ii este foame sau sete, dupa ce trece la mancare solida, copilul poate cere alimente si de pofta. Acest lucru se intampla in principal datorita faptului ca ii vede pe adulti sau pe alti copii consumand o gama variata de alimente. 

 

Bebelusul poate refuza mancarea

Daca nu ii place gustul, aroma sau textura, bebelusul poate refuza mancarea, ceea ce in cazul hranirii cu lapte se intampla mai rar, avand in vedere ca stie la ce sa se astepte. Apar si preferintele pentru anumite alimente precum iaurtul, painea, pastele, fructele.

 

Joaca in timpul mesei

Multi bebelusi se joaca in timp ce sunt alaptati, cu bretelele de la sutien, cu lantisorul mamei etc. Interactiunea cu alimentele solide il face pe acesta mult mai dornic de explorare, dorind sa se joace cu lingurita, cu bolul sau mancarea din bol.

 

Cantitatea de lichide

Cantitatea de lichide consumata va scadea pe masura ce alimentele solide iau locul laptelui. Astfel, cantitatea de lapte pe care o va bea zilnic bebelusul dupa 1 an va fi limitata la 400 – 500ml, pentru a nu ajunge la satietate doar cu lapte.

Daca alaptarea nu mai este posibila, atunci discuta cu medicul pediatru pentru a-ti recomanda alternative.

 

Bebelusul are control

Dupa varsta de 1 an, copilul poate sa apuce singur mancarea cu degetele, poate sa duca lingurita la gura, foloseste canita pentru apa si poate sa rontaie.

 

Apetitul se modifica

Dupa varsta de 1 an, apar schimbari imprevizibile ale apetitului de la o zi la alta, schimbari pe care trebuie sa le consideram normale si sa le acceptam fara panica.

 

Textura alimentelor

Daca pana intr-un an alimentele solide se dau in cea mai mare parte pasate, dupa aceasta varsta iti recomandam sa-i oferi alimente taiate bucati. Atentie insa sa nu-i oferi bucati prea mari sau din alimente prea tari pentru a elimina astfel pericolul de inecare/sufocare.

 

Mancarea - recompensa sau santaj

Dupa ce bebelusul a invatat sa manance bine, uneori parintii recurg la mancare, de obicei ceva dulce, pentru a-l recompensa. Nu putine sunt cazurile in care copilul este conditionat sa manance tot din farfurie pentru a primi apoi si desert. Acest lucru este extrem de nesanatos, deoarece perturba apetitul natural al copilului, in timp putand duce la dereglari ale metabolismului.

 

Copilul sta la masa cu parintii

Inca prefera sa stea in scaunul de masa, dar ii place sa ia parte la masa de familie.

 

Incet-incet, comportamentul alimentar al copilul incepe sa semene cu cel al adultului, copilul stie clar ce isi doreste sa manance, stie sa ceara cand ii este foame si sa refuze cand nu are nevoie de hrana. Tot ce avem de facut noi parintii este sa il crestem responsabil si constient de corpul si de nevoile lui. In acest fel, nu va ajunge la extremele care duc fie la un consum exagerat de mancare, fie la refuzul mancarii.

Citeste mai mult

Intra in Clubul Nestle Baby

Detalii depre ce inseamna sa fii parinte, la un click distanta.

  • Afla mai multe despre nutritie
  • Incearca aplicatiile personalizate
  • Obtii ajutor si raspunsuri in cel mai scurt timp
Afla mai multe. Citeste si urmatoarele articole.
Mamele au notat acest articol 0/5

Inca nu ai gasit
ceea ce cautai?

Incearca noul nostru motor de cautare smart. Vom gasi mereu ceva pentru tine.